Decimat de accidentări pentru acest duel, Cosmin Contra a aflat c nu va putea conta nici pe serviciile lui Cristi Ganea, fundașul lui Numancia devenind indisponibil pentru partidele cu Suedia de pe 23 martie și Insulele Feroe de pe 26 martie.
Cristi Ganea s-a prezentat în cantonamentul echipei naționale de la Mogoșoaia, cu probleme medicale, în urma partidei disputate la echipa de club..
În urma investigațiilor amănunțite efectuate de staff-ul medical al tricolorilor, s-a constatat că tricolorul a suferit o leziune fibrilară de gradul 1 la nivelul gambei stângi.
Întrucât perioada de recuperare este de două săptămâni, Cristi Ganea nu va fi apt pentru debutul în preliminarii. S-a luat decizia ca jucătorul să rămână însă îmn cantonamentul naționalei până astăzi inclusiv pentru a continua tratamentul, dar nu va face deplasarea în Suedia împreună cu echipa națională, urmând a reveni la echipa de club. Selecționerul Cosmin Contra a luat decizia de a nu mai chema alt jucător la lotul național pentru cele două dueluri din preliminarii în locul lui Cristi Ganea.
Meciul Suedia – România se va juca sâmbătă, 23 martie, de la ora 19:00, pe „Friends Arena” din Stockholm. Delegația României va reveni în țară, la Cluj-Napoca, a doua zi după joc, deoarece pe 26 martie, de la ora 21:45, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, tricolorii vor întâlni Insulele Feroe. Meciurile pe care reprezentativa ROmâniei le va susține în aceste preliminarii ale EURO 2020 vor fi transmise în direct de PRO TV.